În luna octombrie 2022 a fost semnată decizia de finanțare nr. POAD/1064/1/4/156834, pentru proiectul „Acordarea de trusouri pentru nou-născuți”, cod SMIS 156834 – Proiect finanțat din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului a constat în reducerea riscului de abandon al nou-născuților proveniți din familii dezavantajate și creșterea calității vieții acestora prin acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în acord cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina, precum și acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor.



In conformitate cu prevederile art.39 alin.(3) din Legea nr.273/2006, privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art.7 alin.(4) din Legea nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, anunta publicul interesat asupra organizarii consultarii publice pentru:
Vă înștiințăm că în perioada 03 februarie 2025 – 04 aprilie 2025 se vor publica documentele tehnice ale cadastrului pe teritoriul unității administrativ-teritoriale Hoghiz, județul Brașov.
Primăria comunei Hoghiz anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru UAT HOGHIZ pe o perioadă de 60 de zile calendaristice, conform art. 14 alin. (1) si (2) din Legea cadastrului și a publicității Imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.







