Arhive categorie: Anunturi

Anunț – Limitele celor 3 fonduri de vânătoare, obligații și alte informații

ANUNT in aplicarea prevederilor art.3 alin4 din H.G nr.3/2023, privind modaliatatea de acordare a despagubirilor pentru pagubele si/sau daunele produse de speciile de fauna de interes cinegetic cuprinse in anexele nr.1 si la Legea Vanatorii si a protectiei fondului cinegetic nr.407/2006, prin prezenta va informim cu privire la limitele celor trei fonduri de vânătoare aflate pe teritoriul Comunei Hoghiz conform schitei anexate si datele de contact ale acestora, precum si Anexa nr.4 prin care sunt enumerate obligatiile proprietarilor de animale domestice pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplare din specii de fauna de interes cinegetic.

Citeste mai departe

Comunicat – Înscriere persoane fizice în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local

Începând de luni, 31 iulie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local. Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către AFM, până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT).

„Sunt 500 de primării din toată țara înscrise în acest program ai căror locuitori vor beneficia de cei 3.000 lei oferiți în schimbul casării unui autovehicul vechi și poluant fără a avea obligația de a achiziționa un autovehicul nou în schimb. Acest program are ca scop eliminarea din circulație a mașinilor uzate, cu grad ridicat de poluare pentru atingerea țintelor stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență” a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.

Citeste mai departe

Anunț – Verificare terenuri, pentru punerea în posesie

Prin prezenta, va informam ca, in data de 13.07.2023 respectiv 14.07.2023, intre orele 10:00-17:00, se vor verifica terenurile situate in urmatoarele parcele:

Cetate; Dumbravita; Pepiniera si Jidovu,

în vederea emiterii proceselor verbale de punere in posesie. Cei care detin terenuri in parcelele de mai sus se vor prezenta cu adeverinta de teren, la caminul cultural Fantana.

Citeste mai departe

ANUNȚ – referitor la prevenirea si combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun

Comuna Hoghiz, legal reprezentata prin primar Buta loan, in aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 81/2021, aduce la cunostinta urmatoarele:

Sesizarea cazurilor in care este necesara interventia imediata pentru prevenirea si combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor si bunurilor acestora, se face de catre orice persoana prin apelarea numarului unic de urgenta 112 sau prin alte mijloace de comunicare prin care poate fi sesizat comitetul local pentru situatii de urgenta.

Citeste mai departe

Anunț – Anulare concurs pentru ocuparea postului vacant de inspector, clasa 1, grad asistent

UAT COMUNA HOGHIZ anunta anularea concursului organizat in vederea ocupiirii functiei publice vacante de executie de Inspector, clasa I, grad asistent, din cadrul Compartimentului Urbanism si Achizitii Publice, din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Hoghiz, cu proba scrisa programata pentru data de 30 iunie 2023, ca urmare a constatirii unui viciu de procedura in initierea si organizarea concursului.

UAT COMUNA HOGHIZ va organiza un nou concurs al carui caledar va fi comunicat prin afisare la sediul si pe site-ul institutiei.

Citeste mai departe